Vizitatori:19612    
Cultură
Comunicare
Economie Educaţie
Psihologie
Geografie Istorie Societate Politică Drept
Instituţii
Stiinţa
Tehnologie

Paul-Henry d’Holbach   
Spațiul ideilor și realitatea socială la Paul-Henry d’Holbach
Se împlinesc anul acesta 225 de ani de la dispariția uneia dintre personalitățile cele mai fascinante ale gândirii iluministe, Paul-Henry Thiry baron de Holbach, care, la puțină vreme înaintea  izbucnirii  Revoluției Franceze  din 1789, se stingea la Paris.
 Născut sub numele de Paul Heinrich Dietrich von Holbach, în 1723 la Edesheim, în Germania, într-o familie de condiție modestă, Holbach ajunge la Paris și obține  titlul de conte, ca moștenitor al unui unchi ce se  îmbogățise  în  Franța.[1]
Va lipsi apoi din  Franța, pentru a-și face  studiile, între anii 1748-1749, la Universitatea din Leyda[ii], dobândind  temeinice cunoștințe în științele naturii, lucru imposibil în Franța unde școlile erau controlate de preoții  catolici, dușmani  declarați ai științelor exacte[iii].
 
Revenit la Paris, unde se stabilește definitiv, d’D’Holbach va traduce din germană în franceză un mare numar de lucrări de fizică, chimie și mineralogie, încercând să trezească interesul pentru  activitățile practice, pentru diferitele  industrii.
 Cunoscător al lucrărilor de înalt nivel științific  apărute în  Germania,  va selecționa  spre publicare pe cele mai reprezentative între 1758-1760 apărând:„Operele  metalurgice” ale lui Christian V. Orschall;  „Chimia metalurgică”  a lui  Christlieb–Ehregott Gellert; „Arta minelor” de Lehmann.
Preocupările  manifestate prin  publicarea  în 1752 a cărții lui Antonio Neni „Arta Sticlăriei” vor fi continuate în 1757, când  apar  lucrările lui Johann Friederich Henckel despre secretele colorării porțelanurilor ce se  fabricau în Saxonia.
Trebuie menționată între operele științifice o „Culegere a memoriilor celor mai importante de chimie și istorie naturală a Academiilor din Upsala și Stockholm”, ce apar în 1764.
 
În același timp d’Holbach era sprijinitorul  bănesc și animatorul celor care promovau noile idei căci „luminiștii și materialiștii francezi au contribuit cu toții la lărgirea orizontului cunoașterii, la dezvoltarea culturii și mai cu seamă la formarea și răspândirea ideologiei luminilor îndelung pregătită în saloane pariziene, în fruntea cărora s-a aflat în permanență salonul lui d’Holbach”[iv]
 În casa sa se întâlneau Helvețius, d’Alembert, Diderot, Raynal, Grimm, Buffon, Rousseau, David Hume, într-un climat de efervescență ce-l face pe Rousseau să numească salonul în care discutau: „clubul holbachic”[v].
Asfel  din 1753, începând cu vol. II al Enciclopediei, va colabora și el, cu 376 de articole de istorie naturală, metalurgie, mineralogie, istorie, politică - fiind singurul dintre participanții la Enciclopedie  care acționează efectiv și pe terenul științific și pe cel ideologic-preferând totuși să  nu-și dezvăluie numele.[vi]
Prin multitudinea preocupărilor se dovedea un adevărat spirit enciclopedist, dar „un spirit coerent, chiar prea sistematic, ce știe să înțeleagă și să înlănțuiască ideile”.[vii]
În  afara colaborării la „Enciclopedie” desfășoară  o activitate  secretă  la editarea, la Londra  și Amsterdam,  a unor  manuscrise  cu caracter  subvesiv, ale diverșilor autori, angajându-se și-n  acest mod  în lupta de idei a veacului  luminilor.
 
Cea mai reprezentativă scriere a sa este „Sistemul naturii  sau legile lumii fizice și morale”, apărută în 1770, care sintetizează și încheagă într-un sistem ideile înaintate ale materialismului francez, fiind numită în acea epocă: „biblia materialismului”.[viii]
Cartea aceasta rupe anonimatul creației lui d’Holbach, deși apare sub pseudonimul de Mirabaud, prin care autorul încerca  nu doar să evite poliția lui  Ludovic al XV-lea, ci să aducă și un omagiu lui Jean Baptiste de Mirabaud (1675-1760), membru al Academiei Franceze, ce avusese lucrări de filosofie materialistă.[ix]
„Sistemul  naturii”, întemeiat pe sursele materialiste cele mai autentice, de la filosofii  antichității până la cei moderni, în special Toland, Locke, Hobbes și La Mettrie, dovedește  un spirit sistematic  de sinteză  în care aplicarea noutăților oferite de studiul naturii  fizice este extinsă la complexitatea  societății.
 Din definiția, în sens larg, a naturii, ca: „marele tot care rezultă din reuniunea diferitelor  materii, a diferitelor combinări și a diferitelor mișcări pe care le vedem în univers”[x] se disting categoriile principale pe care se întemeiază doctrina sa: materia și mișcarea.
Considerând materia alcătuită din molecule combinate în diverse moduri, ceea ce-i conferă un caracter eterogen, și subliniindu-i universabilitatea, d’Holbach înțelege că elementele lumii sunt de natură materială, adică obiective, diferite, eterne, infinite.
El critică materialismul de până atunci ce în definirea categoriei de materie accepta imobilismul, reușind să-l depășească  prin evidențierea mișcării acesteia, fără nici o intervenție exterioară.
 O mișcare continuă, care decurge din acumulările de energie ale materiei, necesară, obiectivă, stăpânind precum materia, întreaga existență, îl face să afirme că universul „nu ne oferă pretutindeni decât materie și mișcare”.[xi]
 
 Concepția sa materialistă  în ontologie și gnoseologie se apropie de definiția generelizată a materiei prin afirmația că aceasta este „tot ce ne afectează simțurile într-un fel oarecare, iar calitățile pe care le atribuim diferitelor feluri de materie se bazează  pe diferitele impresii sau pe diferitele schimbări pe care le produc în noi”[xii] deci materia este obiectivă și cognoscibilă, fiind diferită de idei, care nu sunt decât imagini ale lucrurilor.
În aceeași lucrare, d’Holbach s-a opus idealismului subiectiv al lui Berkeley, arătând că sensibilitatea nu e o însușire a materiei, ci ea se formează prin combinarea unor elemente insensibile adică se „animalizează” apărând în mod natural la nivelul ființelor.[xiii]
Se contura astfel un sistem materialist consecvent, deși – cu toate meritele sale incontestabile – tributar în unele probleme mecanicismului și idealismului.
 
D’Holbach preia limitele științelor secolului XVIII în sistemul  sau identificând materialul cu fizicul, adică materia cu una din formele ei și atribuie corpurilor  materiale ca însușiri principale întinderea, masa, mobilitatea, durata,  forța de inerție.
De asemenea,  pentru mișcare oferă  o explicație cantitativă fără a înțelege  diversitatea calitativă  a formelor  mișcării, reducând-o la două feluri de mișcare: deplasarea corpurilor în spațiu și deplasarea moleculelor în interiorul corpurilor.
 Fară a înțelege în mod dialectic materia, el n-a înțeles-ca și ceilalalți materialiști de până atunci-că și  societatea este un sistem cu o materialitate specifică ce are  o  istorie și legi obiective.
„Sistemul naturii” pornea de la științele pozitive pentru a construi o etică și constituia în același timp puntea de trecere la studiile morale și politice.
 
 Continuând ideile din principala operă a lui d’Holbach, vor apare în 1772, la Londra „Bunul simț sau Idei naturale opuse ideilor supranaturale”, în 1773 „Sistemul social sau Principiile naturale ale moralei și politicii”, iar în 1776,  la Amsterdam „Morala universală sau îndatoririle omului întemeiate pe natură”.[xiv]
Toate  lucrările îl dovedesc nu doar unul dintre principalii materialiști  ai secolului său, dar și un critic necruțător și radical al bisericii catolice, al societății feudale și al monarhiei absolute.
D’Holbach asociază biserica cu statul, ca profitând de limitele cunoașterii umane și astfel punând obstacole în calea progresului cunoașterii.[xv]
 Lupta fără preget pentru emanciparea rațiunii umane de sub tutela bisericii catolice este o atestare a noilor relații sociale în dezvoltarea cărora biserica, aliată cu statul, reprezenta o piedică serioasă.
În  această concepție materialistă-reprezentând  o culme atinsă în gândirea umană pînă la Feurbach-d’Holbach își manifesta simpatia pentru om considerându-l capabil a acționa pentru realizarea fericirii sale.
De altfel întreaga sa filosofie, marcată de un antropocentrism specific, se raportează la experiența concretă, la puterea de pătrundere a gândirii umane, la datele științelor umane.
 
Întemeind științele  naturii inductiv, continuă  această  construcție, de la domeniu la domeniu până la om,  afirmând că „Omul este opera naturii, el exista în natură, este supus legilor ei și nu se poate dezbăra  de ele nici chiar în gând”.[xvi]
Constatând că „morala popoarelor este cu totul trecută cu vederea” și „Aproape pretutindeni omul este un rob”,[xvii] propune înlocuirea virtuților bazate pe legăturile cu ființe supranaturale prin îndatoriri și drepturi  morale întemeiate pe natura proprie a omului.
El identifică în reflecțiile sale filosofice finalități practice căci „Este clar că pentru d’Holbach doar virtuțile sociale merită efortul de a fi dobândite.”[xviii]
Consideră de asemenea că sistemul  valorilor morale are determinări sociale, moravurile avîndu-și originea în contradicțiile de interese și de aceea „Virtutea nu este decât arta de a fi fericit de fericirea celorlalți”.[xix]
 Mesajul generos  al filosofiei sale depășește cu mult   poziția sa politică,  ce   accepta ideea unor schimbări printr-o revoluție „de sus”, care să conducă la o monarhie constituțională, liberă de biserica catolică și la o deplină libertate  a proprietății private .
 
„Deși oarecum ostil monarhiei vremii, d’Holbach nu e deloc un revoluționar căci așteaptă totul de la progresul rațiunii și al iluminismului.”[xx]
Rolul maselor est neglijat  de el,  chiar  și ca beneficiare ale scrierilor sale,  declarând că scrie pentru o elită capabilă să-și lepede prejudecățile și prin triumful rațiunii, prin răspândirea culturii, să elibereze omenirea de jugul feudalismului.
Dar această  elită se dovedește incapabilă să-l înțeleagă, atitudinea sa dură aducându-i antipatii chiar în cercul iluminist, căci,  la apariția „Sistemului   naturii”, nu doar Frederic al Prusiei și Goethe,  îl atacă,  dar și Voltaire și Rousseau își exprimă  rezerve față de tonul cărții, ce depășea limitele unor convenții respectate de ei.
            Se ajunge chiar ca mai multe scrieri ale lui d’Holbach,  cu caracter de luptă și de propagandă, să fie arse în  piața publică prin hotărârea  instituțiilor monarhice,  iar în 1772 matematicianul german  Holland publica „Reflecții filosofice  asupra Sistemului naturii” în care-i ataca ideile.[xxi]
            În pofida tuturor adversităților însă,  d’Holbach își desăvârșește opera, dovedindu-se cea mai consecventă personalitate,  alaturi de Diderot,  care îl prețuia enorm mai ales pentru „Morala universală”.[xxii]
 
             Și astfel, prin activitatea sa de ideolog al aripii radicale a burgheziei franceze revoluționare, duce până la capăt materialismul,  rămânând fidel  ideilor sale și celor care-l sprijiniseră: Diderot,  Boulanger, Naigeon, Charles-François  Dupuis, Sylvain Maréchal, Jerôme Lalande.
            D’Holbach exemplifică deci, prin propria-i existență, concepția   sa despre  menirea  unui filosof care: „Dacă a spus adevărul, apoi  secolele viitoare îi vor binecuvânta straduințele; până atunci nu-i rămâne decât să se mulțumească cu gândul că a facut bine și să se mângâie cu aprobările tacite ale prietenilor adevărului, atât de puțin numeroși pe pământ”.[xxiii]
 


[i] Dan Bădărău, Din istoria filisofiei universale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p.68
[ii] Ibidem, p.68
[iii] Ibidem, p.69
[iv] Ioan C. Ivanciu, Filosofi francezi ai secolului luminilor, Editura Jus-R.B.A., București, 1997, p.392
[v]Dan Bădărău, op.cit., pp.68-69
[vi] Ibidem, pp.70-74
[vii] Albert Bayet, François Albert,  Les ecrivains politiques du XVIII siecle-Extraits, Librairie Armand Colin, Paris, 1904, p. 201
[viii]Dan Bădărău, op.cit., pp.80-91
[ix] Ibidem, p.78
[x]  Holbach, Sistemul naturii sau despre legile lumii fizice și ale lumii morale, Editura Științifică, București, 1957, p.54
[xi] Ibidem
[xii] Ibidem, p.72
[xiii] Ibidem, p.125
[xiv]Dan Bădărău, op.cit., pp.79-80
[xv] Ioan C. Ivanciu, op.cit, p.374
[xvi] Holbach, op.cit., p.47
[xvii] Ibidem, p.260
[xviii] Albert Bayet, François Albert, loc.cit. p.220
[xix] Holbach, op.cit., p.279
[xx] Albert Bayet, François Albert, loc.cit. p.221
[xxi]Dan Bădărău, op.cit., p.80
[xxii]Dan Bădărău, op.cit.,p.84
[xxiii] Holbach, op.cit., p.595
 

 
Adaugat la: 2014-05-26 | Autor: Silviu Şomîcu
Copyright and rights 2025 IPA CIFATT Craiova