Vizitatori:19612    
Cultură
Comunicare
Economie Educaţie
Psihologie
Geografie Istorie Societate Politică Drept
Instituţii
Stiinţa
Tehnologie

Ziua României şi simbolurile naţionale    
Ziua României şi simbolurile naţionale – promovarea acestora în şcoală utilizând noile tehnologii
Mai este actuală educaţia patriotică?

Se constată faptul că elevii nu mai au interes pentru studiul istoriei, în special a istoriei naţionale. Este oare acest fapt atât de important? Într-un foarte interesant interviu, regretatul mare istoric Florin Constantiniu spunea: „Patriotismul e privit, în anumite cercuri ale intelectualităţii noastre şi ale societăţii civile, ca o boală ruşinoasă. Americanii - îi am în vedere pe cetăţenii SUA - ne oferă cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care îi copiem în atâtea privinţe, rămânem indiferenţi la minunata lor pildă.”(1) Şi mai departe, eminentul istoric adaugă: „Să-mi iubesc ţara şi poporul, dar să nu le ascund niciodata defectele. Poate este o deformare de istoric, dar cred că identitatea naţională are o componentă esenţială: memoria istorică. Tradiţia se cultivă, în primul rând, prin cunoaşterea istoriei. Când monumentele istorice se părăginesc şi se ruinează, memoria istorică e pe cale de dispariţie.”(2)
 
Aşadar, istoria are un rol esenţial în apărarea şi păstrarea identităţii naţionale. Nu încercăm să dăm aici un răspuns la întrebarea de ce tinerii nu au interes pentru istoria naţională, totuşi putem evidenţia anumite cauze ale acestei situaţii nedorite, de exemplu:
          1. Politizarea excesivă a învăţământului (de exemplu, promovarea cadrelor didactice are loc după criterii care nu au cu nimic de a face cu competenţa profesională) reprezintă o cauză fundamentală  a îndepărtării tinerilor de studiul istoriei (şi nu numai a istoriei).
          2. Se neglijează în mod conştient studiul disciplinei istorie(3), printr-o programă defectuos realizată sau prin scăderea numărului de ore. Referitor la programă, s-a introdus dogma competenţelor, care, chipurile, s-ar atinge fără ca elevul să fie obligat să acumuleze cunoştinţe.
          3. Din cauza salarizării, a lipsei unei ierarhizări a cadrelor didactice bazate pe merit, oamenii care ştiu carte şi au talent pedagogic sunt îndepărtaţi în mod sistematic de domeniul educaţiei.
          4. Am putea spune că starea generală a societăţii româneşti, caracterizată de subdezvoltare, de corupţie, impostură şi ipocrizie, îşi pune amprenta asupra atitudinii elevilor faţă de studiu în general, studiul istoriei în particular.
 
Moodle poate fi o soluţie... De mai bine de un deceniu am intrat în secolul al XXI-lea, care este definit drept veacul tehnologiei avansate, veacul computerului şi internetului. Nu există domeniu de activitate în care aceste instrumente să nu fie folosite. Evident, învăţământul şi educaţia trebuie să fie în avangardă. În acest sens, Martin Dougiamas, de naţionalitate australian, este iniţiatorul Moodle (abreviere de la cuvintele englezeşti Modular Object-Oriented Dynamic Learning Environment), adică a unei  platforme de „e-learning”. În persoana sa se îngemănează un profesor şi un specialist în computere (http://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Dougiamas).
 
Introdus în 2002, Moodle are un număr din ce în ce mai mare de utilizatori în întreaga lume. Astfel, în lume existau în octombrie 2012 un număr de 70 793 site-uri înregistrate şi verificate, 63 204 814 utilizatori, cu peste 6 700 000 cursuri create de circa  1.200.000 profesori (http://en.wikipedia.org/wiki/Moodle, accesat la data de 10 martie 2013). După câteva luni,  în martie 2013, în lume erau 77 191 site-uri, 66.514.036 utilizatori, 7.140.761 cursuri, cu 1.292.684 profesori. În noiembrie 2013 există 87.085 site-uri înregistrate, cu 73.753.762 utilizatori, 7.879.714 cursuri, 1.300.207 profesori (https://moodle.org/stats, accesat la 15 noiembrie 2013).
 
Numai aceste date demonstrează dezvoltarea  explozivă a Moodle, răspândit în 239 de ţări. Este vorba despre o revoluţie în educaţie.
Vom demonstra că platforma educaţională poate fi utilizată cu succes de către profesor în scopul promovării simbolurilor naţionale, ca marcă a identităţii naţionale româneşti.
 
Părerea elevilor. O realitate este că tinerii din ziua de azi sunt mai puţin aplecaţi către lectură; constat că elevi foarte dotaţi din punct de vedere intelectual (participanţi la olimpiade naţionale) consideră că este un efort mare să citească o pagină de... manual. În acelaşi timp, se ştie că elevii noştri au o mare pasiune pentru computer şi, desigur pentru Internet. Este clar că trebuie să ţinem cont de acest aspect, că trebuie să ne adaptăm la această realitate în condiţiile în care metodele şi limbajul utilizate pentru predarea-învăţarea istoriei nu mai sunt agreate de tineri. De exemplu, când se discută la clasă despre probleme ale istoriei românilor, suntem tentaţi să ne exprimăm într-un stil bombastic, care se potrivea unor alte perioade istorice (de exemplu începutului de secol XX).
 
Marele avantaj al Moodle este că oferă profesorului resurse nelimitate: filme, fotografii, fişiere audio, linkuri cu site-uri în care se prezintă diverse probleme ale istoriei într-un mod mai atractiv pentru tineri etc. Elevii înşişi recunosc că utilizarea acestor mijloace le aduce avantaje: „Platforma este un mod mai uşor de a învăţa. Acolo se poate învăţa prin filme, documentare, nu doar prin citit. Este un alt mod de a afla informaţii mai rapid şi mai simplu.” „Platforma este o metodă utilă, nouă şi frumoasă de a învăţa.” „Părerea mea este că platforma este foarte utilă. Imaginile şi videoclipurile mă ajută să învăţ şi să reţin informaţiile mai bine decât o face cartea.” „Mi se pare foarte interesant... şi aşa petrecem mult timp la calculator, iar în sistemul Moodle am acces la informaţii utile şi exact ceea ce este necesar. La ora actuală, piaţa abundă în informaţii, unele corecte, altele mai puţin, iar uneori prea multe detalii, aşa că      PLATFORMA ESTE O IDEE GENIALĂ. FELICITĂRI! Măcar aşa, ştim cu siguranţă că informaţiile sunt din sursă sigură şi analizate de dvs [adică de profesor]. Plus că sunt şi multe încercări de culturalizare şi de sensibilizare a elevilor!”(4)
 
Cum am procedat eu? Din nefericire, de prea multe ori, cu prilejul unor date importante referitoare la istoria românilor, activităţile se desfăşoară într-un mod festivist: elevii sunt adunaţi într-o încăpere (cum ar fi sala de festivităţi) iar profesorii, directorii sau unii invitaţi (de exemplu oameni politici cu prea puţine competenţe legate de predarea istoriei) ţin discursuri care nu sunt ascultate de nimeni. În acest mod o acţiune care trebuie să sensibilizeze elevii, să-i facă să cunoască şi să aprecieze trecutul naţiunii lor, se transformă într-o activitate formală, care este bifată ca efectuată şi eventual se mai câştigă şi nişte... puncte! Cu ajutorul Moodle am încercat să evit o astfel de situaţie.
 
La Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, autorul acestor rânduri a instalat, cu ajutorul unor elevi pricepuţi la informatică, o platformă Moodle care poate fi accesată la adresa balutoiuistorie.info. La ora actuală la acest site sunt logaţi circa 275-280 de elevi de la clasele IX-XI. Conţinutul site-ului este organizat pe cursuri: Istorie pentru clasa a IX-a, Istorie pentru clasa a X-a, Istorie pentru clasa a XI-a, Istoria Franţei pentru clasele bilingve de limba franceză, Consiliere (pentru clasa la care sunt diriginte). Site-ul balutoiuistorie.info este o premieră pentru învăţământul românesc de istorie; acest fapt a fost semnalat şi de buletinul informativ al EUROCLIO (Asociaţia europeană a profesorilor de istorie)(5) La ora actuală, Colegiul Naţional „Carol I” este, prin intermediul acestei platforme,  în ceea ce priveşte predarea istoriei, cea mai avansată şcoală din ţară.
 
Pentru a marca Ziua Naţională, pe pagina principală site-ul cuprinde două postări: http://balutoiuistorie.info/mod/folder/view.php?id=141 (care conţine 15 fotografii document legate de sărbătoarea naţională) şi http://balutoiuistorie.info/mod/page/view.php?id=149.
Ultima adresă are trimiteri spre două linkuri pe youtube, care se referă la evenimentele de la 1 Decembrie 1918: filme document de la începutul secolului al XX-lea, relatări ale martorilor oculari participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, care erau copii în 1918, dar îşi aduceau aminte cu claritate despre acea zi memorabilă (http://www.youtube.com/watch?v=RozQk-BTSuA), o prezentare a Marii Uniri realizată de Neagu Djuvara care are loc în paralel cu derularea unor fotografii document (http://www.youtube.com/watch?v=Uk_3xR8Vohw). De asemenea, postarea are un link către un site ce prezintă în detaliu Marea Unire: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Portal:Marea_Unire şi unde elevii pot găsi informaţii, fotografii, curiozităţi etc.
 
 Site-ul balutoiuistorie.info prezintă şi un Calendar: http://balutoiuistorie.info/calendar/view.php?view=month&cal_d=1&cal_m=11&cal_y=2013&course=1, în care sunt prezentate evenimente privind istoria şi cultura universală, dar mai cu seamă privind istoria şi cultura naţională: Maria Tănase, doamna cântecului românesc (25 septembrie), Grigore al III-lea Ghica (12 octombrie), Încoronarea de la Alba Iulia (15 octombrie), Ziua Armatei Române (25 octombrie), Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie), Cântăreţii din Basarabia (comemorarea morţii lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, 30 octombrie), Ziua Radio-ului (1 noiembrie), Unirea cu Bucovina (28 noiembrie), Ziua Naţională (1 Decembrie) etc.
 
Având la dispoziţie aceste materiale elevii pot fi angrenaţi în diverse activităţi, de exemplu, un concurs în care informaţiile de pe site pot reprezenta bibliografia. Pot, de asemenea, să participe la un test, elevii cu cele mai bune rezultate urmând a fi recompensaţi cu note în catalog.
O altă activitate o poate reprezenta prezenţa elevilor la şcoală în data de vineri, 29 noiembrie cu un steguleţ tricolor; elevii se fotografiază, iar pozele sunt postate pe site etc. Prin astfel de acţiuni, sărbătorirea Zilei Naţionale devine o activitate efectivă, ferită de formalismul care, din nefericire, a ajuns să domine învăţământul românesc.
Aşadar, Moodle dă posibilitatea realizării unor acţiuni ce contribuie într-un mod eficient la realizarea unei educaţii patriotice atât de necesară în ziua de astăzi, prin promovarea Zilei de 1 Decembrie şi a celorlalte simboluri naţionale.
 
Bibliografie:
Băluţoiu, V. Un exemplu de utilizare a noilor tehnologii în studiul istoriei,  în Revista de Pedagogie, nr. 2/2013, Bucureşti, pag. 79-91.
Simpson, B. Martin Dougiamas: The Moodle Open-Source LMS: history, theory and future, Newped, 2004. Disponibil la http://web.archive.org/web/20041020022716/blog.cfdl.auckland.ac.nz/archives/brent/2004_10.html, accesat la data de 12 februarie 2013.
Spânu, P. (adaptare). Platforme e-learning Moodle, CSI Piemonte. Disponibil la http://www.eprof.ro/moodle/course/view.php?id=1149, accesat la data de 14 martie 2013.
 
------------------------------------------------------------------
1) Ion Longin Popescu, http://www.cotidianul.ro/Acad-Florin-Constantiniu-Politicienii-de-acum-sunt-cei-mai-incompetenti-mai-lacomi-si-mai-aroganti-din-istoria-Romaniei-130332/, 25 noiembrie 2010, accesat la 23 noiembrie 2013.
2) idem
3) Vezi şi Valentin Băluţoiu, Consideraţii asupra politicii educaţionale în România actuală în învăţământul preuniversitar, în Collegium Mediense II – Comunicări Stiinţifice XI, Mediaş, 2012, pag. 270-282
4) Sondaj realizat în rândul elevilor de clasa a X-a, legat de utilizarea Moodle la ora de istorie în Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova.
5) http://euroclio.eu/new/index.php?option=com_content&view=article&id=3486:new-technologies-for-studying-history-in-romania&catid=409:resources&Itemid=1851 şi
http://www.euroclio.eu/new/index.php/partnerships-world-of-history-education/resources--publications-a-websites/3486-new-technologies-for-studying-history-in-romania.
 
Prof. Valentin Băluţoiu,
Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

 
 
Adaugat la: 2013-11-29 | Autor: Valentin Baluțoiu
Copyright and rights 2025 IPA CIFATT Craiova