|
|
Programe de Formare si Documentare pentru Tineret
| Nasser Gamal Abdel-Filozofia revolutiei
|
Cele două revoluţii
Ori ce popor din lume traversează două revoluţii: o revoluţie politică ce îl ajută să-şi recîştige dreptul la autoguvernare din mîinile unui despot care l-a subjugat sau îl ajută să se elibereze de sub dominaţia unor foţe armate străine care s-au instalat pe teritoriul său, contrar voinţei sale; şi o revoluţie sociala- un conflict de clasă care se încheie pîna la urmă prin realizarea dreptăţii sociale pentru toţi locuitorii ţarii.
Popoarele care au păşit înaintea noastră pe calea progresului uman au trecut toate prin amîndouă aceste revoluţii, dar nu simultan. În unele cazuri, cele două forme de revoluţie au fost despărţite de secole întregi. În cazul nostru însă trecem prin istovitoarea încercare de a efectua cele două revoluţii deodată. Această grea încercare această experiență amară constă în faptul că fiecare din cele două revoluții are condiţiile ei specifice, care se află într-un permanent conflict şi vin serios în contradicţie…
Unitatea, solidaritatea şi colaborarea tuturor elementelor unei naţiuni, dăruirea şi sacrificiul individului pentru asigurarea securităţii, prosperităţii şi integrităţii patriei sînt factori fundamentali pentru reuşita revoluţiei politice. Dezintegrarea valorilor, încălcarea principiilor, disensiunile şi neînţelegerile dintre clase şi dintre indivizi, domnia corupţiei, neîncrederii, perseversiunii şi egoismului formează baza revoluţiei sociale. Noi ne găsim acum între aceste două grele puncte de încercare, predestinaţi să trecem prin două revoluţii deodată- una cerînd unitate, solidaritate, spirit de sacrificiu şi devotament pentru îndatoririle sacre, cealaltă impunîndu-ne, împotriva voinţei noastre, dezbinare, disensiune şi nimic altceva decît invidie, ură, răzbunare şi egoism.
Aflată între aceste două pietre de încercare, revoluţia de la 1919 (ca să cităm un caz cunoscut) nu şi-a atins scopurile pe care ar fi trebuit să le realizeze. De-abia se formaseră trupele ce urmau să ţină piept opresiunii, că s-au şi dispersat, antrenîndu-se în certuri… Rezultatul a fost un eşec dezonorant; exploatatorii au strîns atunci şurubul, fie prin forţe de ocupaţie, fie prin unelte şi instrumentele lor, conduse atunci de sultanul Faud şi mai tîrziu de Faruk, fiul lui. Poporul s-a ales numai cu neîncredere, îndoială, disensiune, ură, ranchiună şi certuri atît în sînul claselor, cît şi între indivizi. Şi astfel s-a stins speranţa pe care trebuia să o realizeze revoluţia de la 1919.
Am spus că speranţa s-a stins, dar nu am spus că a dispărut cu totul, pentru că forţele naţionale de rezistenţă , animate de marile speranţe ale poporului, erau încă active şi se pregăteau pentru o altă încercare. Aceasta era situaţia care domina după 1919, situaţie care a făcut ca armata să fie în mod necesar unica forţă capabilă de acţiune.
De fapt, această situaţie cerea o foţă concentrată într-o formă de organizare care să-şi separe oarecum membrii de conflictul permanent dintre indivizi şi clase, o forţă ieşita din însăşi inima poporului, ai cărei membri să se poată bizui unul pe altul şi să aibă deplină încredere în ei înşişi, o forţă astfel echipată încît să poată acţiona repede şi cu hotărîre, iar aceste condiţii nu existau decît în armată.
Astfel, nu armata şi-a hotarît rolul ce urma să-l joace în cursul evenimentelor, ci mai degrabă invers- evenimentele şi evoluţia lor au determinat rolul armatei în lupta supremă pentru eliberarea patriei.
De la bun început mi-am dat seama că succesul nostru depindea de deplina înţelegere de către noi a naturii condiţiilor în care trăim în actuala fază a istoriei ţării noastre. Aceste condiţii nu puteau fi schimbate dintr-o simplă trăsătură de condei. Căci nu puteam da înapoi sau înainte acele ceasornicului şi să fim stăpîni ai timpului. Şi nici nu puteam fi agenţi de circulaţie pe drumul istoriei, oprind mersul unei revoluţii pentru a lăsa să treacă o altă revoluţie, evitînd astfel o ciocnire. Tot ceea ce puteam face era să acţionăm în aşa fel încît să nu ne lăsăm zdrobiţi între cele două pietre de încercare. Altă alternativă nu mai era decît să înfăptuim simultan cele două revoluţii.
De fapt, din momentul în care am pornit pe drumul revoluţiei politice, detronîndu-l pe Faruk, am întreprins un pas similar şi pe drumul revoluţiei sociale şi am limitat proprietatea asupra pămîntului . Mai cred și acum că revoluţia de la 23 iulie (1952) trebuie să continue să deţină iniţiativa şi să-şi păstreze capacitatea de acţiune rapidă, în aşa fel încît să poată fi în stare să realizeze miracolul înfăptuirii simultane a celor două revoluţii, oricît de contradictorii ar părea cîteodată acţiunile noastre...
Egiptul la răscruce
Întîmplarea a hotărît să ne aflăm la răspîntia lumii.
Adesea am fost drumul de trecere al invadatorilor şi ţinta aventurierilor. Condiţiile în care am trăit au fost atît de diverse, încît ar fi imposibil să explicăm factorii latenţi din sufletele poporului nostru dacă nu am lua în consideraţie toate aceste condiţii.
După părerea mea, istoria Egiptului în timpul faraonilor nu poate fi trecută cu vederea. Urmează apoi interacţiunea dintre cultura greacă şi a noastră. Invazia romană şi cucerirea islamică, cu valurile migraţiei arabe care au urmat, nu trebuie lăsate deoparte pentru a completa întregul.
Cred de asemenea că ar trebui să ne ocupăm mai îndelung de condiţiile în care am trăit în evul mediu, căci tocmai aceste condiţii au dat naştere situaţiei în care ne aflăm acum. Dacă cruciadele au marcat zorii Renaşterii în Europa, în ţara noastră ele au vestit începutul unor epoci întunecate. Popotul nostru a purtat aproape tot greul acestor lupte, care l-au lăsat complet sărăcit şi neajutorat. Şi în timp ce mai tremura şi se mai clătina încă de pe urma loviturilor zguduitoare ale războiului, a trebuit să mai sufere şi alte umilinţe şi miyerie sub călcîiul tiranilor circassieni şi al despoţilor moguli...
Dar ce s-a întîmplat cu noi după mameluc ? A urmat expediţia franceză, cortina de fier ce ne înconjura a fost distrusă, au apărut noi idei şi ne-au fost deschise orizonturi nevăzute pînă atunci. Dinastia lui Mohamed Ali.
Partidul nostru luptă pentru libera creaţie a intelectualităţii. Partidul nostru vrea să creeze pentru tot ceea ce este valoros în rîndurile intelectualilor posibilităţile de a da maximum în domeniul în care lucrează fiecare. Fiecare om de ştiinţă, fiecare profesor universitar, fiecare intelectual să poată găsi într-adevăr acel cadru de creaţie care să-i dea lui maximum de satisfacţie, iar patrimoniul nostru comun maximum de bogăţie intelectuală şi artistică.
Sînt astăzi greutăţi care ne împiedică să facem ceea ce am dori din acest punct de vedere. Ceea ce a subliniat însă, şi studentul care m-a precedat, şi tov. Profiri, este că cxistă la noi o mare dorinţă de a crea intelectualităţii noastre mijloacele necesare pentru a trăi din munca ei intelectuală, fără grija yilei de mîine. Vom crea posibilităţi omeneşti intelectualilor, pentru că ne dăm seama că sub permanenta ameninţare a foamei şi mizeriei nu se poate face mună rodnică.
Greutăţile materiale, din punct de vedere general, le vom înlătura, avînd şi sprijinul intelectualităţii. În orice caz, unul din obiectivele noastre este de a înarma intelectualitatea, pentru că avem adînca convingere mijloace de creaţie ştiinţifică.
Punctul de vedere al partidului şi-a găsit, într-adevăr, formulare în documentele amintite de tov. Profiri. Nu aem nimic de schimbat, nimic de adăugat.
Noi ne-am spus şi ne spunem clar şi categoric cuvîntul nostru.
Urmează ca acei intelectuali care au rezerve faţă de noi să se convingă de ceea ce urmărim. Ştim că sînt încă mulţi intelectuali--- studenţi, profesori, liber-profesionişti--- care ne privesc cu ochi răi, care nu ne înţeleg sau nu vor să ne înţeleagă. Acestor intelectuali eu le-aş da o mică pilda. Toate marile transformări sociale : Marea Revoluţie Franceză, ca Marea Revoluţie Rusă, au cunoscut o muncă pregătitoare, în care intelectualii au jucat un rol de frunte. În pregătirea revoluţtiei franceze, ca şi în pregătirea revoluţiei ruse, elementele intelectuale au avut srcini mari de îndeplinit. Şi le-au înplinit. Aceia dintre intelectualii ruşi care n-au înţeles însă nimic din frămîntatele zile ale anului 1917 au devenit epave în emigraţie sau au trebuit să facă în ceasul al 12-lea “mea culpa” şi, spre deoşebire de intelectualii ruşi care de la început au sprijinit efortul constructiv al marii revoluţii, aceşti oameni au fost călcaţi în picioare de mersul istoriei.
Dorim ca experienţa pozitivă şi negativă a intelectualităţii ruse să folosească multora dintre intelectualii noştri. Să-şi dea seama că trăim momente ăn care întoarcere înapoi nu există. Nici istoria, şi cu dînsa nici societatea, nu cunosc întoarceri înapoi, pentru că nu cunosc întoarceri spre barbarie.
În cadrul adîncilor prefaceri pe care le trăim, intelectualii care n-au înteles încă cele ce se petrec, să pătrundă realitatea. Să o pătrundă aşa cum se înfăţişează si să nu judece lucrurile prin vechi prejudecăţi. Recomand acestor intelectuali (o voce : „mai au timp”) să privească cu încredere dorinţa noastră sinceră de a ajuta efortul creator al poporului romîn . Şi aceşti intelectuali să vină alături de noi, într-o muncă frăţească, constructivă, pentru buna stare, pentru ridicarea şi pentru fericirea poporului romîn.
Comunismul va înlătura toate scările de valori stabilite pe diferenţieri sociale, pe tradiţie, pe avere. Nu va aduce o egalizare mecanică între oameni, nu va reduce toate individualităţile omeneşti la un tip uniform şi monoton.
Comunismul va descătuşa personalitatea omenească de tot păienjenişul prejudecăţilor, al ideilor moştenite, de acceptarea unor idei fără criteriu, în puterea unei dogne. Într-un regim care a tranşat problemele fundamentale economice în sensul realizări cunoscutei formule :”[de la] fiecare după capacitatea sa, fiecăruia după trebuinţele sale”, va crea cadrul în care omul ca individ , de astădată pe baza unei diferenţieri naturale, să poată da maximum societăţii. Va da cel mai mult tocmai în domeniul culturii. Puterea de creaţie se va putea desfăşura liber, iar selecţionarea valorilor intelectuale va fi rezultatul emulaţiei nestînjenite şi numai în funcţie de aportul de talent, de forţă creatoare a fiecăruia. Promovînd ştiinţele, luînd ca punct de plecare în construcţia unei noi concepţii de viaţă singurele date ale ştiinţei, ale cunoaşterii obiective, individul în comunism va fi înarmat mult mai bine decît într-o societate Ca cea în care trăim, în care misticismul oferă doar paleative şi pseudosoluţii problemelor fundamentale ale vieţii. Înarmarea individului îi va da sentimentul siguranţei şi optimismul necesar oricărei munci creatoare.
GAMAL ABDEL NASSER
|
|
|
Adaugat la: 2013-04-10 | Autor: | Revista: |
|
Prima pagină
Prezentare