Promovarea interculturalității în toate elementele sistemului de învățământ reprezintă un demers care vizează dezvoltarea unei  școli a șanselor egale, care să aducă în spațiul său respect,  comunicare, respingerea segregării, a inegalității sau discriminării. Factorii centrali ai acestui demers sunt cadrele didactice, ei fiind  cei aflați foarte aproape de copii și au un rol fundamental în evoluția lor. Însă, nepregătiți și nesusținuți suficient, aceștia pot deveni, fie și involuntar, frâne în procesul de construire a unei școli democratice, nediscriminante, interculturale. Prin urmare, chiar și pentru conservatori, devine evident că învățătorii nu pot fi lăsați să se descurce singuri în angrenajul unei clase bogat interculturale, fără formare prealabilă.

În acest context, se conturează câteva direcții de analiză:

1. Ce competențe trebuie să aibe un învățător pentru a obține un „calificativ” maxim la interculturalitate?

a) să fie o persoană deschisă către ceilalți și către diversitate culturală; să manifeste empatie, să fie preocupată de cunoașterea și stăpânirea propriilor stereotipuri, să interacționeze cu ușurință și echilibru cu persoanele care aparțin altor etnii.

b) să aibe abilități de comunicare interculturale; altfel spus, să stabilească cu rapiditate raporturi interumane; să relaționeze cu persoane aparținând altor medii; să rezolve cu rapiditate erorile de comunicare; în clasa de elevi, trebuie să decodifice  adecvat comunicarea  nonverbală, ca o componentă a mesajului, căci „predarea este într-o mare măsură, o expresie a comunicării”(Asanta, 1992).

c) să fie un bun specialist, un bun practician, un bun pedagog; acest lucru se „traduce” prin a fi un dascăl bine pregătit, să te naști cu tact și spirit  pedagogic; să gestionezi echilibrat clasa, să reducă cât de mult se poate, sursele de anxietate ce decurg din interculturalitate; Lipman a observat că, dascălii de succes erau cei care vedeau punctele tari ale elevilor, acolo unde ceilalți vedeau puncte slabe/deficiențe sau, așa cum spunea Fueyo și Bechtol (1999) „neacceptarea eșecului școlar ca opțiune”.

d) să fie un practician reflexiv și proactiv, cu alte cuvinte, acest lucru înseamnă să fie dispus să-și revizuiască și să-și îmbunătățească permanent activitatea. Un dascăl reflexiv este acela care se va preocupa permanent de găsirea de soluții noi de dezvoltare, va încerca mereu să iasă din rutina zilnică și din rezolvările standardizate și obosite prin repetare ale diferitelor situații didactice. Un astfel de învățător este cel care nu spune imediat „nu se poate”, ci „și dacă totuși”sau„ cum se poate altfel”.

2. O altă direcție de analiză este formarea pentru interculturalitate.

Profilul dascălului intercultural este „creionat” în instrumentări metodologice specifice și în schimbări atitudinale de profunzime. De aceea, formarea pentru diversitate trebuie să abordeze mai multe planuri: cognitiv, instrumental-metodologic,expresiv.

 În plan cognitiv, formarea pentru interculturalitate privește aprofundarea cunoștințelor privitoare la drepturile omului, de a reflecta, a trăi și a acționa în contextul în care se situează publicul căruia i se adresează, de a regândi cunoștințele în vederea interacțiunilor din care rezultă realitatea. Este știut faptul că, necunoașterea conduce la formarea prejudecăților și a gândirii preconcepute.

Dimensiunea instrumental-metodologică presupune „înzestrarea”cadrelor didactice cu acele metode favorabile promovării echității, colaborării, valorizării individuale în spațiul școlar. „Nu există propriu-zis o metodologie, o pedagogie anume pentru a asigura o educație interculturală, ci doar mijloacele care sunt capabile de a dezvolta  o dinamică interculturală. Nu trebuie înlăturattot ceea ce a fost până acum, ci trebuieacordată prioritate și acelor mijloace capabile a promova drepturile omului și trebuie lărgite perspectivele solidarității, făcându-le mai concrete și mai puțin limitate” (Rey,1999, pag.187).

Latura expresivă reprezintă cristalizarea unor mentalități democratice care să le permită educatorilor să experimenteze forme eficiente de comunicare, de expresie, de asumare a responsabilităților.

3. A treia direcție analizată este autoformarea pentru interculturalitate.

Orice formare, care nu e însoțită de autoformare, de participare autoreflexivă, are mari șanse să fie sortită eșecului. Pentru a ilustra această idee, Sonia Nieto(1999) identifică  câteva sfaturi  necesare acelora care îmbrățișează cariera didactică.

Primul sfat: să exerseze diferite comportamente în contexte pluraliste; acest lucru înseamnă informare despre specificul, experiențele și evenimentele  altor popoare.

Al doilea sfat:să ia în calcul propria expunere la situații de discriminare și prejudecată, experiență inevitabilă pentru demararea unui proces de autoformare. Adițional acestor pași, drumul către dezvoltarea propriei interculturalități trebuie să includă perceperea realității prin diferite perspective, știut fiind că, nu există doar un singur răspuns corect, cel al majorității, ci o multitudine de puncte de vedere.

Acești pași conduc către un nou statut de învățător, format în manieră interculturală, integrând schimbări de personalitate:

Modificări de atitudini, concepții, mentalități,convingeri.

Experimentarea unor noi trăiri afective

Revalorizarea normelor, modelelor și trăirilor de natură morală, politică, științifică.

Reorientarea raționamentelor și judecăților valorice

Învățarea unui nou comportament interpersonal și învățarea unor noi stiluri interacționale

Învățarea unor strategii de autocunoaștere și intercunoaștere

Capacitatea de a valorifica toate aceste caracteristici proprii și de a le propune ca noi referințe și elevilor (Cucoș, 2000, pag.205).

Trecând prin astfel de etape și integrând cumulativ elemente de deschidere către diversitate, un dascăl se poate considera un profesionist, ce merită un calificativ maxim. Este un drum istovitor, dar motivant, îndelungat, dar provocator.dar mai ales este vorba de un proces inevitabil, căci în dinamismul structurilor școlare actuale, interculturalitatea devine o nouă formă de „alfabetizare” importantă deopotrivă pentru toți actorii sociali.

Prof. IPP- Minodora Elena Farfara,

Şcoala nr. 12„Decebal” Craiova

Bibliografie

Asante, M.K., 1992, Afrocentric curriculum, Educational Leadership, 49.

Cucoș, C., 2000, Educația, Dimensiuni culturale și interculturale, Polirom, Iați.

Rey,M.,1999, De la o logică „mono” la logica de tip „inter”, piste pentru o educație interculturală și solidară

P.,Perregaux, C.,Rey, M.,1999, Educația interculturală, Polirom , Iași.

Fueyo,V., Bechtol,S.,1999, Those Who Can Teach: Reflecting on Teaching Diverse Populations,Volum 26, nr.3