ADHD – Attenţion Deficit Hiperactivity Disorder înseamnă Deficit de Atenţie/Tulburare hiperkinetică şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Putem numi această afecţiune, ca fiind o tulburare de dezvoltare caracterizată prin inatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate persistentă. Această boală afectează anumite zone ale creierului, care îi ajuta pe copii să rezolve probleme, să planifice lucrurile, să înţeleagă acţiunile celorlalţi şi  să-şi  ţină sub control impulsurile. În majoritatea cazurilor tulburarea este însoţită de comportament de tip antisocial, delicvenţă şi dificultăţi de adaptare şcolară. Studiile arată că un procent de 5 % din copiii de vârstă şcolară prezintă simptomele ADHD. ADHD-ul debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. La unii copii, simptomele dispar odată cu înaintarea în vârstă dar în jur de 60% dintre cei diagnosticaţi cu ADHD prezintă simptomele şi la vârsta adultă. Această tulburare este mai frecventă la băieţi decât la fetiţe. Raportul este de 4-1 în favoarea băieţilor.

Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR) simptomele ADHD se împart în trei categorii:

• deficit de atenţie ;
• hiperactivitate şi impulsivitate ;
• combinat ;

Împărţirea a fost realizată în funcţie de simptomele înregistrate la fiecare copil pe o constanţă de timp. Astfel:

• Tipul deficit de atenţie – prezintă şase sau mai multe simptome de deficit de atenţie ;
• Tipul hiperactivitate şi impulsivitate – prezintă şase sau mai multe simptome de hiperactivitate şi impulsivitate ;
• Tipul combinat – prezintă şase sau mai multe simptome de deficit de atenţie, şase sau mai multe simptome de hiperactivitate şi impulsivitate ;

    Simptomele pot fi observate de la vârsta de 3 ani, dar diagnosticarea nu poate fi făcută înainte de 6 ani.

Părinţii şi cadrele didactice pot să-şi dea seama de aceste simptome datorită manifestărilor copilului la şcoală şi acasă sau în alte medii sociale.Iată câteva din manifestările copilului care trebuie luate în seamă de către educatori şi părinţi  pentru solicitarea unui ajutor din partea specialistilor:

Manifestări prin hiperactivitate şi impulsivitate :

• este extrem de agitat,neastâmpărat, neliniştit ;
• foloseşte un limbaj necontrolat;
• începe să plângă în activităţi ;
• părăseşte locul fără a avea vreun motiv ;
• răspunde la întrebări în mod frecvent fără a ridica mâna şi a aştepta terminarea întrebării;
• se îmbulzeşte să fie primul la plecarea din clasa ;
• nu are răbdare să fie servit, se serveşte primul sau printre primii;
• ia lucrurile colegilor fără nici o permisiune ;
• trage de hainele colegilor când are nevoie de atenţie, neinteresându-l că-i afectează  ;

Manifestări prin deficit de atenţie :

• dificultăţi de focalizare asupra unui anumit lucru ;
• nu poate da atenţie detaliilor şi prezintă o tendinţă pregnantă către dezordine prin lipsa de organizare a obiectelor din mediul înconjurător;
• imposibilitatea reţinerii temelor pentru acasă datorită paşilor care trebuie urmaţi: reţinerea temei pentru a doua zi; reţinerea cărţilor şi caietelor folosite pentru efectuarea temelor; aducerea aminte că tema trebuie efectuată; adusul temei a doua zi la şcoală; predarea temei pentru control;
• orice proces care are mai multi paşi este o provocare pentru copiii cu ADHD   
• prin  deficit de atenţie;
• acasă un copil cu deficit de atenţie :
• este uituc ( uită ce a făcut );
• îşi pierde în permanenţă jucăriile;
• păstrează dezordine în camera lui sau în camera în care locuieşte;
• are dificultăţi de concentrare la diferite jocuri sau alte activităţi;
• este atras foarte mult de jocurile video sau desenele animate, deoarece acestea constituie o sursă permanentă de distragere a atenţiei;
•  
• Manifestări de tip combinat :

• copiii prezintă impulsivitate şi hiperactivitate, cât şi deficit de concentrare a atenţiei ;
• lipsa îndemânării;
• echilibru foarte slab;
• deprinderi slabe în activităţile motorii ;
• uneori este periculos pentru el şi pentru ceilalţi;
• are o autocenzură deficitară şi reacţionează foarte uşor la diferite provocări;

Întotdeauna diagnosticul este pus numai de către specialisti. Părinţii şi educatorii nu pot pune diagnostic niciodată.

Prof. Mircea Tiberiu atrage atenţia asupra creşterii numărului copiilor care prezintă această afecţiune

şi pune această creştere  pe seama  condiţiilor de viaţă, a urbanizării şi a schimbării modului de viaţă al familiei.

Copiii sunt privaţi de libertatea de a-şi consuma energia în activităţi fizice, în special prin jocuri în acer

liber. Nu se mai duc pe jos la şcoală, sunt duşi de către părinţi cu maşina, li se impune un program de somn în timpul zilei, sunt supuşi  la constrângeri şi frustrări care duc la stocarea energiei  neconsumate.

Alimentaţia copiilor conţine tot mai multe substanţe energizante. Trebuie să fie evitate zahărul rafinat,

aditivii alimentari, grăsimile hidrogenate, cofeina şi sarea.

             Psiholog,

                    Mihai Cîrlogea